Demult, în mijlocul unor păduri întinse și a unei pajiști, se înălța un castel minunat cu turnuri ce păreau să atingă norii. În el trăia un tânăr prinț, al cărui suflet tânjea după un singur lucru – să găsească prințesa adevărată, cu care să-și împărtășească viața.
Nu voia să se mulțumească cu orice mireasă. Dorea ca aleasa inimii sale să fie o adevărată prințesă, cu caracter și virtuți, pe care nimeni să nu le poată pune la îndoială.
A hotărât, așadar, să cutreiere lumea și să găsească o astfel de prințesă. Și-a potcovit calul credincios și a străbătut regate îndepărtate și apropiate, peste munți, văi și mări. A vizitat castele și palate, întâlnind multe fete care se pretindeau prințese. Unele erau frumoase, altele înțelepte, iar altele amuzante, dar prințul nu era niciodată sigur dacă vreuna dintre ele era aleasa. Cum să o recunoști pe cea adevărată? Încetul cu încetul își pierduse speranța, iar când, după multe luni, se întoarse la castelul său, chipul îi era trist, iar inima grea.
Într-o noapte furtunoasă, când cerul se întunecase și vântul urla în jurul zidurilor castelului, se întâmplă ceva neașteptat. În timp ce ploaia bătea cu putere peste ținut, fulgerele străbăteau cerul, iar tunetele zguduiau pământul, în mijlocul acestei furtuni se auzi o bătaie urgentă la poarta grea a castelului. Prințul, trezit de acel sunet, se ridică singur să deschidă, căci slujitorii, în întuneric și zgomot, se temeau să iasă din pat.
În fața porții stătea o tânără fată, udată din cap până în picioare. Apa îi picura din păr, rochia îi era udă, iar din pantofi îi curgea apa ca și cum ar fi avut în ei pâraie întregi. „Sunt prințesă,” spuse cu glas hotărât, deși în acel moment înfățișarea ei era mai degrabă jalnică. Nici servitoarea, nici mama prințului, care între timp se apropiaseră și ele de ușă, nu credeau prea mult în cuvintele ei. „Prințesă? În asemenea stare?” șopteau între ele. Regina, o femeie înțeleaptă și ageră, a hotărât să supună fata unei încercări menite să dezvăluie adevărul.
Intră într-una dintre camere, unde pregăti un pat. Mai întâi scoase toate păturile și pe fundul gol al patului așeză un singur bob mic de mazăre. Apoi puse peste el douăzeci de saltele groase, una peste alta, și deasupra adăugă încă douăzeci de perne moi de puf, atât de pufoase încât cineva s-ar fi putut pierde în ele. „Aici vei dormi,” îi spuse fetei cu un zâmbet.
Fata, obosită și înghețată, se urcă în pat și se culcă să doarmă. Regina abia aștepta dimineața să afle cum dormise fata. Când primele raze de soare se strecoară prin norii de furtună și fata coborî din pat, regina îi spuse imediat: „Spune-mi, fetițo, cum ai dormit?
Fata se încruntă și oftă. „Ah, iertați-mă, dar a fost cea mai groaznică noapte din viața mea! Tot timpul m-am învârtit în pat, ceva mă apăsa și dimineața m-am trezit ruptă de oboseală. Am chiar și vânătăi pe tot corpul!” Regina zâmbi. Doar o adevărată prințesă cu pielea fină ca mătasea și simțurile rafinate putea să simtă un mărunțel de mazăre prin atâtea straturi de saltele și perne. O fată obișnuită ar fi dormit ca un buștean și nu s-ar fi plâns de nimic.
„Tu ești o adevărată prințesă!” exclamă Regina cu bucurie. Prințul, care ascultase conversația, se uită la fată. Deși era încă puțin zbârlită de la furtună, observă cât de frumoasă era și cât de plăcută părea. Fără ezitare, o ceru în căsătorie și ea acceptă cu un zâmbet. Curând se ținuse o nuntă măreață, la care se veseli tot castelul și oamenii din împrejurimi. Și mazărea? Aceasta fu păstrată în muzeul castelului ca dovadă că adevăratele prințese există.
