A fost odată un flăcău chipeș, care trăia într-o pădure adâncă împreună cu mama lui, ce era vrăjitoare. Nu departe, într-o căsuță, locuia o fata nespus de frumoasă, cu fața albă ca zăpada și buzele roșii ca trandafirul.
Nu provenea dintr-o familie bogată, dar avea o inimă de aur. În fiecare dimineață mergea la fântână să ia apă, unde îl întâlnea pe Toma, care mereu o ajuta cu gălețile grele și reușea să o facă să zâmbească chiar și când avea o zi grea.
Amândoi erau tot mai siguri, pe zi ce trece, că inimile lor bat unul pentru celălalt. Însă, într-o zi, Catinca îl aștepta pe Toma la fântână, ca în fiecare dimineață, dar Toma nu a ajuns.
Așa că s-a apucat singură de treabă și se întreba dacă nu cumva i s-a întâmplat ceva rău. Totuși, nu voia să se gândească din prima la ceva sumbru, dar simțea în aer că nu e nimic bun. Totul i s-a adeverit când, nici în zilele ce au urmat, nimeni nu a mai venit la fântână. Catinca s-a așezat tristă pe găleata de lângă fântână și a plâns: „Unde te-ai dus, dragul meu? Oare te-ai risipit în văzduh sau nu mă mai iubești?” Chiar atunci, pe marginea fântânii s-a așezat un corb negru și a croncănit. Apoi doar a privit-o în tăcere pe fată și și-a aranjat penele negre ca tăciunele.
Catinca și-a șters lacrimile care i-au curs cu gândul la Tomiță și s-a apropiat încet de fântână. A mângâiat cu blândețe aripile corbului și a spus: „Măcar tu vei rămâne cu mine, ca să nu-mi pară munca atât de lungă.” În fiecare zi, fata mergea ca de obicei la fântână după apă, dar de atunci nu a mai fredonat și nici nu a mai zâmbit. În schimb, din ochii ei se rostogoleau mereu câteva lacrimi pentru cel drag, care a părăsit-o pe neașteptate, fără ca ea să înțeleagă de ce. Singurul care i-a rămas a fost corbul, care o aștepta în fiecare dimineață la fântână, iar ea putea sta de vorbă cu el și îi povestea necazurile sale.
Așa au trecut zilele, încet-încet lunile, ba chiar și anii, până când, într-o zi, la casa ei s-a oprit un negustor tânăr și foarte bogat, care avea nevoie de găzduire peste noapte. Aveți o fată nu doar frumoasă, ci și tare pricepută. Să știți că nu am mai mâncat nicicând o mâncare atât de bună.”, lăudă negustorul cina, iar părinții zâmbiră cu mândrie. Ar fi o mireasă pe cinste. Aș avea mare grijă de ea și i-aș oferi tot ce și-ar putea dori.”, spuse el, iar când Catinca auzi aceste vorbe, un junghi de tristețe i se cuibări în inimă.
„Mâna fiicei noastre nu aparține încă nimănui și și noi am primi cu drag un ginere ca dumneavoastră.” a spus cu bucurie tatăl, așa că au promis mâna Catincăi negustorului. Curând a început pregătirea nunții pentru Catinca și negustorul, care abia aștepta să-și vadă mireasa. Catinca însă, deși trecuseră deja trei ani, nu putea să-l uite pe Toma. El era adevărata ei dragoste. Chiar și în ziua nunții, când și-a îmbrăcat rochia, ea a plâns și s-a tânguit. Deodată, însă, pe un nor a apărut un corb negru, pe care îl văzuse adesea la fântână.
— Deci ai venit să mă vezi pentru ultima oară? De acum înainte voi locui cu soțul meu. Nici nu știi cât de mult îmi lipsește Toma. Ce n-aș da să-l pot lua pe el de soț…, suspina și își ascunse fața în palme. „Dar asta poți să faci, Catinca,” se auzi o voce groasă de bărbat, iar Catinca aproape că leșină. Deodată, după ani întregi, acolo stătea Toma, iar ea i-a sărit dintr-odată în brațe de bucurie. „Cum așa?” întrebă ea, iar dragul ei îi lipi un sărut pe frunte.
„Mama mea nu a vrut să te iau de soție, așa că m-a blestemat. M-am transformat într-un corb și am putut redeveni om doar dacă cineva ar fi vărsat pentru mine o mie de lacrimi din iubire adevărată. Nu am îndrăznit să sper că se va întâmpla, dar tu ai reușit. Așadar, dacă mă iubești așa cum te iubesc eu pe tine, vrei să fii soția mea?”, spuse Toma și se aplecă în genunchi înaintea Catincăi. Ea încuviință bucuroasă, iar în acea clipă, afară a început să ningă. Catinca a anulat îndată nunta cu negustorul și, deși părinții ei nu s-au bucurat, Catinca a fost în sfârșit fericită lângă alesul inimii ei. Chiar în acel an, de Crăciun, s-au căsătorit și au trăit fericiți împreună.
O poveste despre dragoste și lacrimi vărsate, care rupe chiar și un blestem crud.
O poveste minunată!