Pe țărmul mării strălucitoare trăia într-o căsuță mică un pescar cu familia lui. În fiecare zi se scula dis-de-dimineață și pleca pe marea cea largă să prindă pești. Uneori aducea acasă o grămadă de pești, alteori îi elibera și câteodată nu prindea nimic. Întotdeauna când pescarul se întorcea acasă seara, se așeza în fața casei și cosea plasa de pescuit – fie o repara pe cea veche, fie coasea una nouă.
Pescarul nici nu bănuia că de fiecare dată când venea pe chei să prindă peștișorii, era urmărit în secret de pe plajă de micuța broască țestoasă Mia. Era o broască țestoasă de mare care trăia în mare, dar era diferită de celelalte broaște țestoase. Mia îi iubea pe oameni și era foarte curioasă. Îi admira mereu pentru cât de iscusiți erau, cum reușeau să facă o grămadă de lucruri diferite.
Îi vedea cum se scăldau, se bronzau sau se jucau pe plajă. Cel mai mult însă îl admira pe Pescar. Peștișorii pe care îi prindea, de obicei îi elibera înapoi în mare, doar câțiva îi lua cu el acasă. Cel mai mult îi plăcea însă să-l privească cum își țese plasa. Și de aceea și-a spus că și ea va învăța să țeasă o plasă de pescuit și va deveni o mare pescăriță.
Se apropie mereu din ce în ce mai mult de pescar, ca să vadă cum se face. „Aha! Deci așa se face!” a strigat Mia voioasă. „Deci hop încoace, apoi iar hop încolo cu chestia aia ciudată cu care pescarul coase,” își repeta Mia mereu, ca să nu uite. Pescarul era foarte deștept și întotdeauna își cosea plasa cum trebuie.
Și dintr-odată, din senin, de pe cer a zburat un pescăruș alb uriaș și a prins țestoasa Mia în ciocul lui! Mia țipa din toate puterile: „Ajutor, să mă ajute cineva, vă roooog,” striga după ajutor țestoasa cea mică. Se temea că nimeni nu o va auzi.
De frică a început să își miște piciorușele ca să scape și dintr-o dată pescărușul a lăsat-o. Ei bine, probabil s-a speriat, căci carapacea țestoasei este foarte tare și probabil pescărușul nu o putea ține bine.
Mia cădea și cădea ca o stea de pe cer sau ca frunzele toamna din copaci. Gata, acum s-a terminat cu mine, își spunea în gând țestoasa cea mică și ochișorii i se umplură de lacrimi. Însă a avut noroc. Țestoasa cea mică a aterizat foarte ușor, a fost prinsă de plasa pescarului pe care îl urmărea cu drag cum își cosea plasele. Când și-a dat seama pescarul pe cine „prinseseră”, a ajutat-o pe țestoasă să se elibereze din plasa lui. A mângâiat-o pe solzii ei verzi de pe carapace, ca să se liniștească, și în același timp îi cânta un cântecel: „Eu sunt un pescar mic…” Mia s-a liniștit, era bucuroasă că pescarul o salvase.
Și nu doar atât! Mia și pescarul au devenit prieteni. Mia avea obiceiul să-l urmărească cum își coase plasele, nu mai trebuia să se ascundă. Din ziua aceea, pescarul și broasca țestoasă Mia au devenit o pereche de nedespărțit, care nu doar că coseau împreună plase de pescuit, dar des plecau împreună pe mare să prindă peștișori sau să înoate Mia, iar pescarul înoata alături de ea. De multe ori Mia pleca pe mare în expediție, dar pescarul știa mereu că prietena lui se va opri pe la el în vizită. E interesant cum o creatură atât de ciudată, dar specială, și un om au devenit prieteni adevărați, dar cu adevărat nu e imposibil și poate că nu se întâmplă doar în povești, ci undeva, într-adevăr, un pescar se împrietenește cu broasca țestoasă Mia. Totul ține doar de ceea ce credem.
