Septembrie este luna toamnei. Este perioada când începe să bată mai mult vântul, devine mai răcoare și se coc fructele. De exemplu, merele. În această perioadă sunt numai bune de mușcat. Îți voi povesti despre o grădină unde creșteau câțiva meri.
Erau frumoși, ramurile lor se întindeau în toate direcțiile și tocmai toamna nu vedeai nici un loc liber pe crenguțe. Pe fiecare crenguță atârnau multe mere. Toate merele arătau suculente și gustoase. Însă doar unul dintre ele se deosebea complet de celelalte. Arăta ca oricare altul, dar avea o putere magică.
Într-o zi, Rozi se plimba prin grădină. Fetița cu părul galben ca păpădia și cu ochelari mici așezați pe un năsuc mic. În mână ținea o carte. Îi plăcea foarte mult să stea sub copac în iarbă și să citească. De data aceasta, însă, era ceva diferit.
Înainte ca Rozi să termine pagina, a strănutat de câteva ori și tot tușea. Avea nasul roșu, pentru că și-l ștergea mereu cu batista. Și de fiecare dată când se apleca spre carte, îi curgea nasul. Din cauza asta era iritată. A trântit cartea lângă ea și s-a întins pe spate în iarbă. Dar, tușea și tușea.
„Nu ar trebui să fii acasă și să stai în pat, când ești atât de răcită?” se auzi o voce de undeva din apropiere. Rozi a sărit și s-a uitat în jurul ei, dar nu a văzut pe nimeni. „Cine vorbește?” a întrebat ea. „Eu sunt. Mărul sub care stai aproape în fiecare zi și lângă care îți citești cartea.” Rozi s-a uitat la copac. „Și ai știut întotdeauna să vorbești? De ce nu mi-ai spus niciodată nimic?” a întrebat uimită Rozi. „Nu am avut niciun motiv să-ți spun ceva. Dar acum, când văd că ești bolnavă, nu pot să tac. Rozi, vii aici aproape în fiecare zi. În grădina mea, lângă trunchiul meu, ai citit deja câteva cărți. Dar niciodată nu ai luat niciun măr din pom. De ce?“ continuă mărul.
„Pentru că eu nu mănânc fructe,“ răspunse imediat fetița. Mărul se gândi și apoi spuse: „Îți voi spune un secret. Această grădină este frumoasă și neobișnuită. Fructele unui pom de aici sunt magice. Dacă vei mânca regulat din fructele lui, nu vei mai fi bolnavă. Pomul magic sunt eu. Încearcă să iei un măr de la mine și vei vedea că te vei simți mai bine. În plus, am atât de multe mere pe crengi, încât mă apasă. Crenguțele mi se îndoaie. Te rog, ajută-mă și culege câteva mere.
Rozi se uita la copac și se gândea. Voia să fie sănătoasă, dar pur și simplu nu-i plăceau fructele. Dar când a strănutat de câteva ori și după tuse a simțit durere în piept, s-a răzgândit. A cules câteva mere și a mâncat unul pe loc. A mulțumit mărului și s-a dus acasă să se odihnească.
După câteva zile, Rozi se plimba prin grădină sănătoasă ca o ridiche. A găsit copacul magic și i-a mulțumit mult pentru merele care au vindecat-o. Mai important însă, Rozi a îndrăgit fructele de atunci. Și nu doar pe cele magice!
