În regatul de basm, dincolo de zece dealuri și zece văi, se afla un castel cu cel mai înalt turn din lume. În turn trăia o prințesă. O tânără și frumoasă fată. Când se uita pe fereastra turnului, părul ei lung și negru flutura în vânt. În acest turn trăia de câțiva ani.
A fost închisă acolo de regele din regatul vecin. Încă de mică, prințesa a fost cuminte și ascultătoare, dar când era aproape de vârsta măritișului, regele a vrut ca ea să asculte doar de el și să-l ia de soț. Prințesa a refuzat, așa că a închis-o în turn.
Deși prințesa era mereu zâmbitoare și veselă, acum era amarâtă și tristețea se vedea pe chipul ei. Nu putea face nimic în privința asta. Doar să aștepte dacă cineva o va elibera și o va ajuta. Mulți prinți au încercat să scoată prințesa din turn. Totuși, nu au reușit să găsească o modalitate de a descuia și deschide atâtea lacăte și uși care o țineau captivă pe prințesă.
Într-o seară, când prințesa aproape adormea, o păsărică a zburat la fereastra turnului. În cioc avea un bilețel. Prințesa s-a ridicat imediat și a citit bilețelul. Era scris acolo: „Dragă prințesă, știu cât de mult te frămânți. Se vede tristețea din ochii tăi. Te văd în fiecare zi la fereastră și mă gândesc cum să te eliberez. Și voi găsi o soluție. Nu voi renunța.“ Prințesa a zâmbit și a privit pe fereastră. Dorea să știe cine i-a trimis un mesaj atât de frumos. Dar nu a văzut pe nimeni.
În ziua următoare, pasărea a venit din nou și i-a adus o bucată de ciocolată. În ziua următoare, un fruct. Și așa a continuat mereu. Prințesei i-a revenit zâmbetul pe față și în fiecare zi aștepta cu nerăbdare să vină pasărea cu un mesaj.
După un timp, devreme dimineața, prințesa a fost trezită de un zgomot. Era un fel de bătaie și clinchet ciudat. S-a așezat pe pat și a ascultat. Zgomotul se apropia. Prințesa s-a speriat. S-a ascuns după colțul patului ei, în umbră, unde nimeni nu o putea vedea.
Deodată, ușa ei a început să se zguduie. Clanța și marele lacăt cu lanț au început să zăngănească prin toată camera, când, în acel moment, ușa s-a deschis. Prințesa nu putea să creadă. După atâția ani, avea turnul deschis. În turn a intrat un bărbat. Intra foarte încet, ca să nu o sperie pe prințesă. Se uita prin cameră și avea pe umăr o geantă plină cu unelte. Într-o mână avea ciocolată și în cealaltă flori. Părul său întunecat era ciufulit și avea un zâmbet timid pe față. Nu arăta ca un prinț. Prințesa nu știa cine este, așa că încă aștepta ascunsă lângă pat.
Deodată tânărul a vorbit: „Prințesă, știu că ești aici. Nu trebuie să te temi de mine. Sunt cel care îți trimitea pasărea la fereastră. Nu sunt prinț și nici vreun cavaler. Sunt un simplu lăcătuș. În fiecare zi mă uitam la tine prin fereastră. Nu puteam să văd cum te chinuiești aici, așa că am tot învățat și m-am gândit cum să descui acele uși blestemate. Ți-am adus ceva.” A pus pe pat o ciocolată și flori. Prințesa a ieșit încet și cu grijă din ascunzătoarea ei. Era rușinată, dar aprecia faptul că lăcătușul a salvat-o. A eliberat-o din turn și de asemenea de rege, care o ținea acolo prizonieră.
Când apoi prințesa povestea cuiva cum a scăpat din turn, vorbea despre lăcătușul, care nu a deschis doar lacătele de la ușile încuiate, ci și lacătul către inima ei.
