Într-o zi, domnul inventator era ocupat cu un calcul complicat. Dar când și-a ridicat capul ca să-și frece ochii obosiți, a observat, din magazie, un robotoțel mic și prăfuit care îl privea. Părea foarte trist.
Domnul inventator s-a apropiat de el și l-a privit cu interes.
Robotoțelul era surprins. Stătea acolo singur de atât de multă vreme. Se simțea bătrân și nefolositor și credea că pur și simplu nu mai este bun la nimic. A oftat și s-a uitat trist la domnul inventator. Domnul inventator i-a șters de praf căpșorul cenușiu din tablă și l-a întrebat: „Ce-i cu tine, robotoțelule, de ești atât de trist?”
„Ei bine,” a răspuns robotul. „Nu mai sunt bun la nimic. Toate lămpile electronice mi s-au stricat, șuruburile îmi sunt slăbite, din cap îmi iese un arc ciudat, iar la piciorul stâng am o articulație complet ruginită.” Domnul inventator l-a privit din toate părțile, s-a scărpinat în barbă și s-a uitat îndelung la robotoțel. În mintea lui prindea deja contur o idee despre un nou robotoțel iscusit, iar în timp ce-l studia, l-a întrebat direct: „Ți-ar plăcea să poți face înghețată?”
„Înghețată?“ a repetat cu mirare robotoțelul. „Înghețată pentru copii?“ robotoțelul a început să zâmbească încet, până i s-a luminat tot chipul. „Știu cât de mult le place copiilor. I-am văzut.“
Domnul inventator i-a zâmbit ștrengărește. „Vezi? O să te facem un robotoțel care prepară înghețată.“
Chiar în acea seară, domnul inventator s-a apucat de lucru, iar după câteva zile robotoțelul era complet transformat.
În loc de burtică, avea un vas mare pentru prepararea înghețatei. Cu o mână dădea cornete, iar cu cealaltă le umplea cu înghețată. Domnul inventator l-a pus în fața casei, iar copiii s-au adunat imediat lângă robotoțel. „Uau, un robot care face înghețată!”, au strigat bucuroși, vorbind toți deodată: „Eu vreau cu căpșuni.” „Eu vreau cu ciocolată.” „Eu vreau cu vanilie.” „Eu cu lămâie.”
Robotoțelul radia de fericire și făcea tot mai multă înghețată. Seara era tare obosit, dar în sfârșit se simțea mulțumit și bucuros. În fiecare dimineață, copiii abia așteptau să-l revadă, și în scurt timp avea în jurul lui o mulțime de prieteni.
Robotoțelul avea mare grijă ca înghețata să fie mereu dulce, gustoasă și bine răcită.
Când domnul inventator a venit să-l verifice după câteva zile, nu-i venea să creadă cât de mult se schimbase robotoțelul. Era fericit și mulțumit și se simțea important și necesar. Despre înghețata lui se povestea deja peste tot.
Așa că, atunci când domnul inventator a mers la culcare seara, deja se gândea la ce robotoțel ar putea să mai construiască, care să-i bucure pe copii la fel de mult ca robotoțelul de înghețată.
