Astăzi a fost sărbătoarea de Întâi Mai. La fel ca la oameni, și pentru fantome această zi este o sărbătoare națională. De dimineață, Bingo avea o singură grijă.
„Trebuie să mă ascund într-un cireș înflorit, undeva printre ramuri, ca să nu fiu văzut.”
„De ce?” întrebă mirată Dințica. „Obiceiul e ca băieții să sărute fetele sub cireș, ca să rămână frumoase tot anul.”
„Nu te voi săruta, soră. Mă pregătesc să sperii oamenii, știi? În spatele Casei Strașidrnem este un cireș mare, unde se adună îndrăgostiții să se sărute. Eu îi voi speria!”
„Of, Bingo, ideile tale sunt mereu trăsnite,” spuse Dințica dând ochii peste cap.
În timp ce Bingo se pregătea să pândească îndrăgostiții, celelalte fantome s-au adunat în piața Casei Bântuite pentru a ridica stâlpul de mai. Decorat cu panglici colorate, acesta trebuia să protejeze Casa Bântuită de intrușii nedoriți. La oameni, stâlpul de mai era folosit pentru a alunga spiritele rele, dar fantomele nu aveau niciun motiv să se teamă de el.
„Acum împărțiți-vă în patrule,” ordonă primarul Casei Bântuite. „Cei din Fricoșenii ar putea încerca să ne fure stâlpul de mai. Trebuie să fim vigilenți, altfel vom suferi o mare rușine.”
„Eu voi păzi!” strigă entuziasmat tatăl lui Bingo.
„Și eu,” adăugă domnul Vodnar, prietenul tatălui.
„Excelent, voi doi veți avea prima tură,” a decis primarul, apoi adăugă: „Și atenție la oameni. Pe lângă sărbătoarea lor de Întâi Mai, mai sărbătoresc și Ziua Muncii.”
„Dar de ce nu sărbătoresc muncind?” întrebă Dințica confuză.
„Pentru că sărbătoresc victoria muncitorilor care au luptat pentru drepturile lor,” explică primarul. „Este o zi de amintire a sacrificiilor făcute pentru condiții mai bune de muncă.”
„Dar se plâng tot timpul,” murmură Dințica.
„Nu vrei să păzești și tu stâlpul de mai?” o întrebă primarul.
„Nicidecum. Am un prieten care îmi datorează un sărut sub cireș,” spuse ea roșind și plecă.
Casa Bântuită dormea liniștită. Doar tatăl lui Bingo și domnul Vodnar vegheau stâlpul de mai. Sau, mai exact, sforăiau sub el.
„Hei, Vodnarule, trezește-te!” îl zgâlțâi tatăl.
„Ce e? Tocmai visam că prind suflete în căni,” mormăi Vodnarul somnoros.
„Stâlpul a dispărut!”
„În cel mai murdar iaz!” înjură Vodnarul, ridicându-se speriat. „Ce facem acum?”
„Cei de pe Strada Fricoșenii sigur l-au furat,” spuse tatăl. „Trebuie să-l recuperăm înainte să se lumineze.”
„Dar până ne întoarcem, cineva va observa că lipsește,” spuse Vodnarul, privind spațiul gol.
Tatăl avu o idee. A înfipt un băț în pământ, a legat de el câteva crenguțe și, ca să imite panglicile, și-a scos șosetele și le-a prins de crengi.
„Perfect!” spuse mândru.
„Ești nebun! Arată ridicol,” murmură Vodnarul.
Cei doi au alergat spre Strada Fricoșenii. Curând, au dat peste patru fantome ticăloase care se chinuiau să transporte stâlpul furat. Tatăl lui Bingo le-a ieșit în față, arătându-și dinții uriași. Vodnarul, la rândul său, a apărut din spate, murmurând ceva despre suflete captive.
Speriați, hoții au lăsat stâlpul și au fugit. Tatăl și Vodnarul au luat stâlpul de mai și s-au grăbit înapoi la Casa Bântuită.
Între timp, Bingo observase „înlocuitorul” improvizat.
„Nici nu a plouat, dar stâlpul de mai s-a micșorat ca puloverul meu după ce mama l-a băgat la mașină,” mormăi el și plecă să o întrebe dacă l-a „spălat”.
Înainte ca cineva să observe, tatăl și Vodnarul au readus stâlpul original. Exact la timp, pentru că primarul și celelalte fantome începuseră să sosească.
„Excelent! Stâlpul e la locul lui. Și ați mai făcut unul mai mic, decorat cu șosete!” râse primarul.
„Ne-am plictisit, așa că am improvizat,” glumi tatăl, folosindu-și una dintre șosete pentru a-și șterge fruntea.
„Uf, șosetele lui tata vor alunga pe oricine,” remarcă Bingo amuzat.
„Și tu ce-ai făcut de Întâi Mai?” îl întrebă tatăl pe Bingo.
„Am speriat o mulțime de cupluri. Ba chiar am căzut dintr-o ramură peste unul,” spuse Bingo, râzând zgomotos.
„Ce?! Tu ai fost?!” se înfurie Dințica.
„He, he, s-a speriat!” râse Bingo atât de tare, încât era să cadă.
Și râsul lui a continuat până seara. A fost cu adevărat un Întâi Mai memorabil!
