În adâncul oceanului, chiar la fund, creșteau corali minunați. Erau plante atât de frumos colorate. Unele erau mai mari, altele mai mici. Erau roșii, galbeni, verzi și portocalii. În apă se mișcau diferit. În funcție de direcția curentului. Acești corali erau căsuța unor peștișori mici. Dar și pentru multe scoici. Se ascundeau în ele de diferiți pescari și scafandri. Se ascundeau acolo pentru că aveau grijă de ceva valoros. Fiecare scoică avea în ea o perlă frumoasă. Albă ca și prima zăpadă.
Între coralul roșu și cel albastru se ascundea o scoică rară. Trăia acolo fericită și își proteja perla pe care o avea. Scoica era închisă și își ascundea perla. Dacă cineva ar fi vrut să i-o ia, ar fi trebuit să reușească să deschidă scoica. Dar scoica nu i-ar fi permis așa ușor. Dacă cineva încerca cu forța, se închidea atât de tare încât nimeni nu se putea atinge de ea.
Odată, scoica se odihnea printre coralii săi, când brusc apa din jurul ei s-a agitat complet și au apărut bule în jurul ei. Scoica știa ce însemna asta. Se apropia un scafandru, care voia perla ei. Și avea dreptate. Într-o clipă, a apărut o siluetă mare, care înoata în jurul ei și o examina. Era scafandrul, care se gândea cum să deschidă scoica. A luat-o în mână și a încercat să apese pe ea. Nu a mers. Apoi a încercat să o deschidă cu un cuțit. Nici așa nu a reușit. Scoica stătea închisă cu orice preț.
„Dacă încerci să mă deschizi cu forța, eu îți voi răspunde cu o forță și mai mare. Și nu mă voi deschide.“ își spunea scoica. După câteva minute, scafandrul a renunțat. A înotat în altă parte și scoica a respirat ușurată că a câștigat.
Într-o dimineață, însă, în fața scoicii a apărut un alt scafandru. Se comporta diferit. Înoată încet în jurul coralilor și îi admira cât de frumos arată. Când a văzut scoica închisă, a luat-o ușor în mână. A întors-o în diferite feluri și a examinat formele și culorile sale minunate. A fost atât de grijuliu și de bun cu ea, încât scoica a fost complet surprinsă. După un timp, a pus-o înapoi printre coralii.
„Ce? El nu vrea să mă taie sau să mă spargă și să-mi fure perla?“ Se mira de propria întrebare. Drept recompensă scoica i s-a deschis singură. I-a arătat perla sa și i-a permis să o ia. Scafandrul era fericit când a văzut ce i-a dat scoica și a înotat foarte bucuros. Scoica știa că în curând va avea o perlă nouă. A vrut să îi dea acestui scafandru bijuteria sa. Pentru că, el nu a încercat să îi fure perla prin forță ci dimpotrivă s-a comportat frumos cu ea. De aceea, și ea a fost amabilă cu el. Știa că așa este corect. Nu i-a părut deloc rău că acum nu mai are perla. Acest scafandru o merita. El nu a uitat niciodată că atunci când se poartă frumos cu natura, ea îi va răsplăti.
