În pădurea de stejari locuiesc câteva animăluțe. Vulpițele au vizuinile lor acolo, aricii au cuiburile lor în frunze, iar veverițele au căsuțele lor în copaci. Toate animalele trăiesc frumos împreună acolo. Este un fel de sat de animale în pădurea de stejar.
Primărița acestui sat din pădure este Bufnița, cel mai înțelept animal din pădure. Supraveghează de sus ca animăluțele să fie bine și să nu se întâmple nimic rău.
Într-o zi, Bufnița a zburat deasupra stejarilor și a anunțat în tot împrejurul: „Astăzi se anunță concursul pentru cea mai bine curățată stradă.” Toate animăluțele au ascultat cu atenție. Apoi s-au uitat la aleile lor din fața căsuțelor și au observat că sunt cu adevărat murdare. După iarnă, au rămas peste tot multe pietricele, ace de pin și conuri. Și pentru că Bufnița nu dorea ca cineva să se rănească din cauza acelei mizerii și își dorea, de asemenea, ca pădurea de stejari să arate frumos, a anunțat concursul.
Toate animăluțele s-au apucat imediat de treabă. Și-au luat măturoaiele și au început să măture totul. Munca le mergea de minune. Unele animăluțe chiar cântau în timp ce lucrau. Erau bucuroase de cât de frumos începea să arate satul lor. De asemenea, erau curioase ce premiu are Bufnița pentru câștigător. Totul mergea ca pe roate, când deodată, printre animăluțe s-au strecurat nevăstuicile obraznice. Și ele voiau să obțină recompensa și doreau foarte mult să câștige întreaga competiție. Dar, spre deosebire de toate celelalte animăluțe, voiau să trișeze. Și așa au și făcut.
Între timp, în timp ce toți ceilalți își duceau cu sârguință mizeria măturată la groapa de gunoi din spatele pădurii, nevăstuicile neastâmpărate aruncau tot ce măturau în găurile proaspăt săpate de cârtițe. Și pentru că nu duceau nimic nicăieri, și-au terminat treaba primele. După o vreme, se auzea prin pădure un strigăt vesel și batjocoritor: „Noi am câștigat! Am făcut curățenie cel mai repede și avem cea mai frumoasă alee! Mergem să ne luăm premiul! Ura!“
Strigătele batjocoritoare ale nevăstuicilor viclene răsunau în toată pădurea. Animăluțele stăteau ca și cum ar fi fost opărite. Nu înțelegeau. Cum se face că nevăstuicile au început târziu și au terminat primele? Când nevăstuicile au mers să-și ia premiul, bufnița doar clătina din cap. „Sunteți sigure că meritați premiul? Că ați câștigat corect?“ întreba bufnița pentru ultima dată nevăstuicile. „Da. Bineînțeles că da,“ răspundeau nevăstuicile.
Nu știau însă că Bufnița observa toată munca animăluțelor. Se rotea în tăcere deasupra satului de stejari și urmărea cum lucrează fiecare. Desigur, a văzut și cum nevăstuicile trișau. Le-a luat apoi cu ea în pădure la vizuinile cârtițelor. Acestea erau atât de acoperite, încât cu greu cineva ar fi bănuit unde au fost inițial. Bufnița a dat bine din aripi. Frunzele și acele de pin s-au ridicat și au fost suflate din găuri. „Și ce este asta?” a întrebat apoi Bufnița nevăstuicile. În același timp, a arătat spre grămada de dezordine împrăștiată. „Asta era deja aici. Hmm…, asta este, ei bine, … Nici nu știm de unde a apărut aici,” își căutau scuze una după alta nevăstuicile.
Bufnița era tristă, pentru că, deși nevăstuicile au fost descoperite, nu au reușit să-și recunoască vina. Dar Bufnița era cel mai înțelept animal din satul de stejari, așa că nu a lăsat lucrurile așa. În loc de recompensă, le-a dat nevăstuicilor sarcina de a curăța nu doar mizeria pe care au aruncat-o la cârtițe, ci au trebuit să ajute și toate celelalte animăluțe cu curățarea străzilor. Și ca o primăriță corectă și dreaptă, a supravegheat.
Seara, când totul era gata, toate animăluțele au organizat un ospăț comun ca recompensă. Au adus cele mai bune delicatese și au stat de vorbă și au mâncat împreună. Și nevăstuicile? Pentru că, în cele din urmă, au muncit cel mai mult dintre toți, au putut să se așeze și să mănânce cu animăluțele. Și nu au uitat niciodată că înșelăciunea și minciuna nu aduc niciun câștig.
