Departe în munți se afla o căsuță mică. În ea locuiau bunicul și bunica. În fiecare vacanță venea la ei nepotul lor iubit, Jacob. Îi plăcea foarte mult acolo, deoarece acel loc era magic pentru el. Nici o zi în această căsuță nu era obișnuită.
Într-o zi, Jacob a decis să îi ajute pe bunica și bunicul cu curățenia în pod. Bănuia că va găsi acolo niște comori, care îi vor fi de folos. Și într-adevăr, acolo erau multe lucruri. A luat câteva dintre ele, pe altele doar le-a spălat ca să poată fi folosite din nou, iar pe altele le-a pus într-un loc nou.
Când a ridicat brusc o pătură veche ca să o scuture, a fost surprins de ceea ce a găsit dedesubt. Părea a fi un cufăr vechi.
„Bunicuțo, bunicule, ce este în cufăr? Aș putea să îl deschid? Este acolo vreo comoară?“ întrebă nerăbdător Jacob. Bunicii doar zâmbiră și dădură din cap, invitându-l pe Jacob să deschidă cufărul. Băiatul era în culmea emoției. Încet, descuie lacătul de pe capac și apoi ridică cu grijă capacul. Imediat privi prin prima crăpătură care se arătă. Când deschise cufărul larg, suspină ușor de surpriză. Găsi acolo haine de cavaler, o cască și o sabie, dar și ceva în plus. Un jurnal misterios. Jacob scoase caietul. Nu era cu mult mai mare decât palmele lui. Paginile sale îngălbenite erau legate cu piele, iar coperta părea din lemn. Jacob îl privi și îl întoarse în mâini din toate părțile. Atât de mult dorea să-l deschidă, atât de mult dorea să știe ce scrie în el.
„Pot?“ a întrebat-o pe bunica și pe bunicul. „Acesta este al meu, Jacob. L-am scris când eram doar puțin mai mare decât tine. Doar uită-te în el. Dar atenție! Ceea ce vei afla din el nu trebuie să spui niciodată nimănui,“ i-a explicat bunicul și a zâmbit făcând cu ochiul. „Un secret, asta va fi grozav,“ și-a spus Jacob și imediat a început să desfacă nodurile de pe pielea legată.
S-a cufundat complet în jurnal. Înghițea fiecare cuvânt. Bunicul său povestea acolo cum mergea în fiecare zi în pădure, ce găsea acolo, ce animale întâlnea. De asemenea, povestea despre expedițiile pe care le făcea în munți și în peșteri, cum uneori îi era frică, pentru că în colțurile întunecate ale pădurii străluceau ochii diferitelor animale. Tot ce citea Jacob despre bunicul său era atât de palpitant, atât de captivant.
Dar apoi a găsit în jurnal încă ceva: o hartă desenată. Locurile pe care le marca harta, Jacob le cunoștea bine. Știa unde sunt. Nu a pierdut timpul și a fugit cu jurnalul în mână în pădure, pentru a descoperi unde îl va duce harta și ce se ascunde la destinație. A urmat exact imaginea. După un timp, a ajuns la destinația marcată. Acolo era o piatră mare și sub ea pământ moale. Jacob a început imediat să dea la o parte pământul și după un timp chiar a dat peste ceva. Era o cutie mai mică ascunsă acolo. Jacob a scos-o, a deschis-o și în ea a găsit o comoară: comoara bunicului. Acolo era cuțitul său de buzunar sculptat, busola, o batistă pe care o purta și brățări de prietenie făcute manual, pe care bunicul le-a făcut din piele. Jacob era încântat. Ce rarități!
Imediat a luat cutiuța și a alergat cu ea spre căsuță. Când a apărut în ușă, bunicul doar zâmbea și a spus: „Ai găsit-o deja, Jacob?” „Da, am găsit-o. Am urmat exact harta și am citit și ce ai scris în jurnal. Ce animale ai cunoscut și cum ai descoperit peșterile. Bunicule, te rog, pot să păstrez comoara? Și îmi vei povesti totul? Vreau să știu absolut tot ce ai trăit atunci,” îl ruga Jacob pe bunicul său.
În acea seară, în căsuță s-a aprins focul în șemineu. Lângă el stătea Jacob, bunicul său și, de asemenea, bunica. Băiatul avea în mână un document al bunicului, pe care l-a găsit. Focul din șemineu ardea frumos și bunicul povestea povești. Poveștile sale proprii. Exact așa cum și-a dorit Jacob. Și asta era cel mai mult ce putea bunicul să ofere nepotului său: o parte din timpul său și o parte din el însuși. Jacob își amintește de acea seară și astăzi.
