Era deja seară, pe cer se arăta luna, stelele din jurul ei începeau să strălucească și în nici o fereastră nu mai era lumină. Toți din oraș dormeau deja. Era o noapte adâncă. Dar chiar dacă era atât de târziu și nimeni nu era treaz, de sub un pat de copil se auzea un foșnet ușor. Era în camera lui Valentin.
Valentin era un băiat îndemânatic, sportiv și modelist. Dar era un mare dezordonat. Și tocmai sub pat își arunca toate lucrurile, pe care trebuia să le arunce la coș. Hârtiile de la gume de mestecat, resturile de biscuiți, roțile rupte de la mașinuțe și multe altele. Și tocmai pentru că își aduna acolo atât de multe gunoaie și lucruri aruncate, veneau acolo spiridușii culegători.
Acești spiriduși erau mici și negri, pentru ca nimeni să nu-i vadă. Mergeau acolo unde știau că este dezordine și adunau totul. Totul le era de folos. Apoi își duceau lucrurile în căsuța lor ascunsă. Însă, când erau într-o cameră și adunau dezordinea, de multe ori se întâmpla să ia și ceva ce nu era aruncat. De exemplu, o jucărie. Când acești spiriduși culegători au vizitat noaptea camera lui Valentin, nu-și puteau găsi cuvintele de laudă.
„Aici este ca în rai! Câte lucruri sunt aici. E minunat. O să ne fie bine,” lăudau spiridușii sub patul lui Valentin. Și astfel, în miez de noapte, când toți dormeau deja, în camera lui Valentin se auzea doar foșnet. Spiridușii adunau tot ce găseau. Dar, așa cum se întâmpla de obicei la ei, au luat și mașina preferată a lui Valentin. O avea aruncată pe podea, așa că au crezut că o pot lua.
Dimineața, când Valentin s-a trezit, a pipăit cu mâna pe jos. Voia să-și găsească mașina. Dar nu era nicăieri. A căutat-o prin toată camera, dar parcă dispăruse de pe fața pământului. În noaptea următoare i-a dispărut lego-ul, pe care îl avea împrăștiat pe jos. Și în noaptea următoare, racheta, care zburase sub pat. Și așa a fost în fiecare noapte. Întotdeauna ceea ce uita să strângă, dispărea. Și nu mai putea să-l găsească.
Valentin a decis că va dezlega misterul și va rezolva enigma. A hotărât că în noaptea asta nu va adormi. Va fi atent și poate va vedea ceva. Târziu în noapte, ochii i se închideau deja, dar se străduia să rămână treaz. Stătea în pat și aștepta. Când deodată, sub patul său, a văzut o sclipire și apoi a auzit pași și foșnete, s-a aplecat cu grijă și s-a uitat în liniște sub pat. Valentin nu-și credea ochilor.
A văzut cum sub patul său se întrec micii omuleți negri și adună toate lucrurile lui. Era atât de surprins, încât s-a răsturnat și a căzut din pat. Spiridușii s-au speriat și au stat ca împietriți cu mâinile pline de lucruri și cu rucsacurile pline în spate. Se uitau la Valentin, cum stătea pe podea în fața lor, și doar șopteau între ei. „Crezi că ne vede? Ce vom face?” a spus unul. Al doilea spiriduș a răspuns: „Nu te mișca, poate nu ne observă.”
„Dar eu vă văd. Ce faceți? Acestea sunt lucrurile mele!“ a izbucnit Valentin la ei. Spiridușii s-au speriat. Dar apoi au știut că nu mai este cale de întoarcere și trebuie să spună adevărul.
Și astfel, în apărare, au spus: „Dar tu ai aruncat acele lucruri, Valentin. Noi suntem spiridușii culegători. Noaptea mergem în camerele copiilor și căutăm lucruri, pe care copiii le aruncă și nu le pun la loc. Le adunăm. Este treaba noastră și, în plus, ne plac foarte mult acele lucruri.“ „Dar eu nu le-am aruncat,“ s-a apărat Valentin. „Poate că nu le-ai aruncat, dar nu le-ai pus la loc și unele le-ai aruncat sub pat. Și asta nu se face cu lucrurile.“
Valentin s-a gândit la el însuși. Și-a dat seama că spiridușii au dreptate. Le-a promis că își va face ordine în lucruri, astfel încât să nu mai fie nevoie să vină în camera lui. Și așa cum a promis, a și făcut. De atunci, nimeni nu a mai văzut vreo jucărie aruncată în camera lui Valentin. Se temea că spiridușii i-ar putea lua jucăriile noaptea.
