Dragi copii, vă mai amintiți de gândăcelul Niky? Era un gândăcel mic, foarte curios căruia îi plăceau aventurile. Îi plăcea să descopere locuri secrete din grădină și își dorea să vadă toată grădina de sus. De fiecare dată când se cățăra în copac, cădea jos.
Când într-o zi frumoasă s-a hotărât că va pleca în aventură și își va împlini visul. Pe când mergea prin grădină, a dat peste un fluture pe nume Ela. Gândăcelul îi admira aripile, cu care zbura în jur și vedea totul de sus. Niky i-a spus planul său de a vedea grădina de sus și frumosul fluture roz i-a dat lui Niky un sfat prețios.
Ela l-a sfătuit să găsească cea mai înaltă floare din grădină, floarea-soarelui, și să se cațere pe ea. De acolo cu siguranță va vedea frumoasa grădină ca în palmă. Și așa a și fost. Când gândăcelul Niky s-a îndreptat spre frumoasa floarea-soarelui mare și înaltă, a întâlnit pe prietenul său furnica pe nume Andy, care tocmai ducea o scrisoare la mușuroiul său. Niky i-a povestit despre planul său. Și astăzi vom afla cum i-a mers lui Niky și dacă a reușit să se cațere pe floare.
Niky își povestea planul furnicuței Andy, până când au ajuns încet sub frumoasa, înalta floarea-soarelui.
„Dar ce-ar fi să te ajut?” l-a întrebat furnica Andy. Furnica, cu toată puterea pe care o avea, l-a împins pe Niky pe floarea-soarelui. Și s-au cățărat din ce în ce mai sus.
Cu ajutorul lui Andy, gândăcelul a ajuns până la mijlocul florii-soarelui. Dar tocmai atunci a început să sufle o briză blândă. Niky s-a ținut strâns de tulpina verde a florii-soarelui, cât de tare a putut, dar vântul blând l-a coborât pe frunza moale de dedesubt. „Nu mai am putere să te ajut din nou,” i-a spus trist furnicuța care se uita cum se agăță Niky de floarea-soarelui care se legăna. „Nu renunța!” l-a încurajat însă în continuare furnica de jos.
„O, nu!” a strigat speriat Niky, când din cauza vântului toată floarea-soarelui s-a legănat dintr-o parte în alta.
Când dintr-o dată a zburat spre el noua lui prietenă Ela, care l-a încurajat și ea: „Niky, nu te da bătut, vezi că aproape ai ajuns,” a spus cu un zâmbet și zbura în jurul lui.
Niky a inspirat adânc și a început din nou să urce mai sus. A ignorat vântul din jur. Prietenii îl susțineau și acum se simțea mai puternic și mai hotărât. Pas cu pas urca pe floarea-soarelui, se ținea cât de tare putea. Până când în sfârșit a ajuns în vârful frumoasei flori galbene. Niky a văzut deodată toată grădina, o avea ca în palmă. Era chiar mai frumos decât își imaginase vreodată. Florile se legănau ușor în bătaia vântului, frunzele sclipeau în lumina soarelui, și chiar vedea un lăculeț strălucitor la celălalt capăt al grădinii, despre care nici nu știa! Și acum vedea totul, și când va coborî, se poate duce acolo să se uite și să exploreze.
„Ai reușit, Niky!” striga Ela încântată și zbura în jurul lui de bucurie. Și furnicuța aplauda de jos și nu-i venea să creadă ce reușise prietenul său.
Niky se simțea minunat. „Vă mulțumesc, Ela și Andy, pentru ajutor. Poate că sunt mic, dar pot face lucruri mari! Dar fără voi nu aș fi reușit cu siguranță,” a spus mulțumire gândăcelul.
Când a coborât Niky, era recunoscător pentru ceea ce reușise să facă. Și așa, în fiecare zi continua să descopere grădina, găsea mereu aventuri noi și în călătoriile lui își făcea și mulți prieteni noi. Chiar dacă erau momente când nu era sigur și se temea, își amintea de ziua când s-a cățărat pe floarea-soarelui și știa că poate face orice.
