Era o zi frumoasă și însorită, iar părinții au pregătit o surpriză nemaipomenită pentru micuța Clara. Astăzi împlinea zece anișori. Fetița visase mereu că într-o zi va avea un cățeluș, un pui mic și drăgălaș. Părinții au hotărât să-i îndeplinească acest vis.
„Trezește-te!” a strigat mama, chemând-o pe micuța Clara la micul dejun. Pe masă o aștepta terci cu fructe.
„Hmm, să fi uitat oare de ziua mea de naștere? Unde este tortul și cadourile?” s-a întrebat tristă fetița. Pe masă nu era nimic altceva decât micul dejun obișnuit.
După ce au terminat de mâncat, Clara a plecat împreună cu părinții la magazin. Cel puțin așa îi spuseseră ei. Fetița privea pe fereastra mașinii cu un aer abătut, urmărind clădirile care se perindau în grabă. Oare chiar uitaseră de ziua ei? Dar, stai puțin, acesta nu era drumul spre magazinul unde mergeau de obicei! Dintr-odată, părinții au cotit spre adăpostul de animale din oraș.
„O să am un cățeluș!” a strigat vesela Clara, sărind din mașină. Nu-i venea să creadă! În sfârșit urma să aibă propriul ei cățeluș, de care să aibă grijă. Părinții o priveau zâmbind, bucuroși de surpriza reușită.
Se plimbau împreună prin adăpost, privind la toate fețișoarele drăgălașe ale cățelușilor, care își căutau un cămin. Cățeluși mici săreau, dădeau din coadă și se uitau cu speranță la Clara, așteptând să fie aleși.
Deodată, fetița a zărit un cățeluș pe nume Luna. Luna, avea însă doar trei lăbuțe. Ceva în ochii ei albaștri o fascina pe Clara. Era ca și cum acel cățeluș o alese pe ea. Luna a început să dea veselă din coadă și, în ciuda dizabilității ei, i-a arătat Clarei câteva trucuri pe care le știa.
„Hai, draga mea, vino să vezi și cățeii mici. Doar la un cățeluș mic ai visat,” i-a spus mama, trăgând-o spre ceilalți pui jucăuși.
Clara s-a uitat la ei – unul roșcat, altul negru și mare, altul mic și alb. Erau toți drăguți și plini de viață, dar inima ei era deja cucerită.
„Știu că am vrut un cățeluș, dar cred că l-am găsit deja pe al meu,” le-a spus ea părinților și doamnei de la adăpost.
Părinții au rămas uimiți. Clara visase dintotdeauna la un cățeluș mic, dar acum era hotărâtă: a fugit spre cușca Lunei, care a sărit bucuroasă și a dat din coadă cu putere, de parcă ar fi spus: „Știam că vii!”
„Pe acest cățeluș îl vreau!” a spus Clara cu un zâmbet larg.
La început, părinții nu au fost prea încântați – știau că va fi o provocare –, dar pentru că era ziua Clarei, în cele din urmă au fost de acord. Și astfel, Luna a plecat acasă cu ei.
Din prima zi, între Clara și Luna s-a legat o prietenie puternică. Fetița i-a pregătit un culcuș nou, i-a adus jucării, crochete și chiar a început să o învețe trucuri noi. Cățelușa o urma la fiecare pas, iar Clara știa că, indiferent de cele trei lăbuțe, Luna îi va fi mereu alături – la fel cum și ea îi va fi alături întotdeauna.
Pentru că, de fapt, nu stăpânul își alege cățelușul, ci cățelușul își alege stăpânul.
