Despre peștișorul de aur

De mult, foarte de mult, când oamenii încă trăiau modest și slujeau regelui, căruia nu doar că îi erau credincioși, ci îl ajutau și cu recolta, trăia și pescarul bătrân. El, pe lângă piață, livra peștișori și regelui la castel și astfel câștiga monede de aramă în plus. Soția lui însă era bolnavă.

Copiii lor erau deja mari și locuiau de mult cu propriile lor familii într-un sat din apropiere. De aceea pescarul și soția lui se îngrijeau singuri cu totul. Soției bolnave a pescarului îi slăbeau puterile.

Pescarul se întrista foarte tare din cauza asta, și chiar dacă avea câteva monede în plus din vânzarea peștilor la castel, nu erau destule pentru medicamentele scumpe. De aceea bătrânul pescar se străduia cât putea să prindă cât mai mulți pești, pe care apoi îi putea vinde și să cumpere niște plante medicinale și medicamente pentru iubita lui soție.

Era dis-de-dimineață. Pescarul bătrân a plecat din nou la pescuit. De ceva timp însă nu-i mai mergea deloc treaba. La piață nu avea ce să vândă, și când mai prindea ceva puțin la undiță, își păstra câțiva peștișorii pentru familia lui și restul îi ducea direct la regat. Avea însă nevoie de bani pentru medicamente.

Pescarul stătea pe o găleată răsturnată, pe cap avea o pălărie de paie și se uita la lacul de lângă satul lui.

„Ce se întâmplă, peștișorilor?” spuse trist pescarul uitându-se la apa strălucitoare. Fluiera încetișor și spera că, după o așteptare lungă, în sfârșit va prinde ceva. Când deodată undița a prins. Peștele s-a prins ​​pe momeală, în sfârșit! Pescarul a tras, dar nu se întâmpla nimic. Privii cu ochii șocați. Ce se întâmplă, oare s-o fi prins ceva mare? S-a ridicat în picioare, s-a rezemat și a tras puternic. Uite, atâta putere mai avea! Atunci din apa, care stropea și se agita a scos peștele.

Nu era însă un pește oarecare, era un pește de aur! Din acela, despre care spun poveștile vechi, că poate să împlinească cele trei dorințe ale noastre cele mai tainice. Pescarul se uita la peștișorul care se zbătea pe cârligul lui. Acesta deodată a încetat să se mai miște și a vorbit. „Tu ești singurul care a reușit să mă prindă după atâția ani. Îți voi împlini trei dorințe, dar apoi trebuie să mă lași să plec. Trebuie să fie însă dorințe înțelepte,” a spus peștișorul, ale cărui solzi străluceau ca niște galbeni de aur în lumina soarelui. Pescarul a tras neîncrezător pălăria de paie de pe părul său cărunt și a vorbit cu glasul tremurând. „Da, te voi lăsa să pleci,” a spus în cele din urmă. Peștișorul l-a îndemnat apoi să își pună o dorință. Pescarul s-a hotărât însă să își folosească cele trei dorințe cu înțelepciune. Nu vroia să le risipească degeaba pe prostii.

„Îmi doresc să am noroc la pescuit toată viața,” și-a rostit pescarul prima dorință. Peștișorul a dat din cap: „Așa se va și întâmpla. O dorință foarte înțeleaptă.

Pescarul se gândea la a doua dorință. Când va avea peștișorii, va avea și destui bani și galbeni. Nu are nevoie de atâtea bogății, de la ele oamenii se fac răi. Soția lui însă este bolnavă. Poate își va permite și medicina scumpă, numai să se facă bine, se gândi el.

În sfârșit a răspuns: „Îmi doresc ca eu și familia mea să fim cu toții sănătoși și fericiți,” și-a rostit a doua dorință. Peștișorul a dat din cap că e de acord.

Pescarul s-a gândit. Și-a îndeplinit dorința, va avea mereu o mulțime de peștișori. A îndeplinit și dorința familiei, vor fi sănătoși și fericiți. Și soția lui poate că în sfârșit se va vindeca. Se gândea cum să folosească ultima dorință. „Îmi doresc ca întregul nostru sat regal și regatul să fie în prosperitate,” a spus în cele din urmă cu înțelepciune.

„Așa să se întâmple!” i-a clipit din ochi peștișorul de aur, când pescarul îl elibera în apă.

Și totul s-a și întâmplat. Când pescarul se întorcea acasă cu găleata plină de pești, nu-și credea ochilor. Soția lui fredona veselă în curte, unde întindea hainele. Nici spatele nu o mai durea, nici tusea nu o mai chinuia! Minune, era sănătoasă și nu numai atât. Regatul înflorea de belșug și lui chiar îi mergea bine.

Și asta doar pentru că pescarul s-a hotărât să-și folosească dorințele cu înțelepciune. Putea să-și dorească aur, argint sau putere, dar el s-a gândit bine. Și tocmai datorită dorințelor lui înțelepte, familia lui și întreg regatul o duceau foarte bine. Nimănui însă nu i-a povestit despre dorințele lui, dar era recunoscător că tocmai el a întâlnit peștișorul de aur și a putut să împlinească dorințele cum trebuie. Despre peștișorul de aur le-a povestit apoi și nepoților săi înainte de culcare, iar aceștia visau că într-o zi îl vor prinde și le va împlini visurile lor secrete.