Era ziua dinaintea ajunului de Crăciun, iar afară domnea deja o plapumă albă de zăpadă. Pe străzi plutea o mireasmă plăcută de mâncare și turtă dulce de Crăciun, copiii făceau oameni de zăpadă, iar oamenii cântau colinde.
Ochii lui Ian străluceau văzând marele copac de Crăciun din piață, dar se întristă repede, amintindu-și că acasă nu vor avea prea multe anul acesta de Crăciun. N-ar fi avut nici măcar ce să guste, dacă bătrânul brutar de la capătul străzii nu s-ar fi îndurat de băiat și de mama lui.
Și acum se întorcea acasă de la el, ducând într-o sacoșă de pânză o pâine caldă și câteva ouă, pe care brutarul i le dăduse. De când tatăl lui Ian murise cu câțiva ani în urmă, familia nu mai avusese parte de zile ușoare. Mai ales de când mama lui se îmbolnăvise grav.
Ian se bucura că ajunsese acasă. Afară era deja frig, iar haina lui nu era prea groasă. Și-a agățat-o în hol și a mers la mama lui în cameră. La început a întredeschis ușa cu grijă, ca să nu o trezească, dar când a văzut că ochii ei priveau pe fereastră, a intrat în camera ei.
Bună, mami. Am fost la brutar și am adus pâinică. O să-ți tai o felie.” spuse Ian cu entuziasm mamei sale, dar ea îi mângâie părul negru ca pana corbului și zise cu blândețe: “Poate mai târziu, Ian. Fugi și culcă-te acum. Mâine este Ajunul Crăciunului.”
Ian i-a dat mamei un sărut pe obraz și a plecat în patul său. Știa că nu are rost să încerce să o convingă pe mama, fiindcă oricum nu va mânca nimic. Așa că amândoi adormeau cu gândul unul la celălalt. Mamă voia pentru Ian un Crăciun frumos, așa cum au și alți copii, dar, din pricina bolii, nu putea face nimic. Iar Ian? El s-a așezat la fereastră, a deschis-o ușor și a privit afară, la stele. Ori de câte ori le vedea strălucirea, speranța se trezea în inima lui. Speranța că mama lui se va însănătoși și că lor le va fi mai bine.
,,Dacă totul ar putea fi așa cum era odată.” Dacă mama mea s-ar însănătoși.” rosti el, iar după aceste cuvinte se auzi un foșnet la fereastră. Deodată, la fereastra lui, a apărut un înger, nu mai mare decât el. Aripile sale străluceau puțin în lumina lunii și semănau cu cel mai fin puf. Totuși, Ian s-a dat speriat înapoi de la fereastră și și-a ridicat mâinile într-un gest de apărare. „C-cine ești?“ întrebă el încet și privi spre îngerul care tocmai își scuturase aripile.
„Sunt îngerul Crăciunului. Suntem doar câțiva și putem îndeplini, în fiecare an, o singură dorință de Crăciun.” a explicat el, iar Ian îl privea cu ochii mari, plini de uimire.
„Dar de ce ai venit tocmai la mine?”, întrebă el, iar îngerul îi ciufuli părul.”
„Ești un băiat foarte bun la suflet și sincer, Ian. Meriți să fii fericit”, îi zâmbi băiatului, care încă nu-și putea crede ochilor. Am auzit dorința ta, așa că ți-o voi îndeplini. Acum du-te la culcare, altfel nu se va îndeplini,” a spus îngerul, iar Ian s-a așezat cuminte sub plapumă și a adormit repede.
Dimineața s-a trezit la lumina care străbătea sticla ferestrei sale. S-a așezat pe marginea patului și și-a frecat ochii. Și-a amintit de noaptea care a trecut și de îngerul său. Clătină din cap, zicând că probabil chiar a visat, și a mers în bucătărie. Acolo însă nu voia să creadă ce vedea. În mijloc se afla o masă întinsă, plină cu bucate, în șemineu ardea focul, iar lângă el stătea un brad de Crăciun frumos împodobit.
– Ce e aici? se auzi deodată în spatele lui, iar o mică lacrimă i se prelinse din ochi. S-a uitat la mama lui, care, după atâtea luni, stătea din nou în picioare, iar obrajii ei prinseseră iarăși culoare. – Mamă! a strigat Ian, plin de bucurie, și și-a îmbrățișat mama. „Ian, de unde sunt toate astea?”, întrebă mama, surprinsă.
„Era un înger, mami, un înger adevărat.” „Mă crezi?” El o privi pe mama sa cu ochii lui mari, iar ea dădu din cap și îi mângâie capul fiului său. „Crăciun fericit, dragul meu.“ „Crăciun fericit, mamă“, spuse el fericit, și din acea zi, în fiecare zi, îi mulțumea îngerului care îi vindecase mama.
